Blog Details

Definiția universală a terapiei ocupaționale se schițează ca fiind „arta şi știința de a dirija participarea omului spre îndeplinirea anumitor sarcini, cu scopul de a-i restabili, susține şi spori performanta, de a ușura învățarea acelor abilități şi funcţii esenţiale 13 pentru adaptare şi productivitate, de a diminua, sau corecta aspectele patologice şi de a promova starea de sănătate mintală”. (Popovici, 2005, pg. 14)

Acest tip de terapie este un „tratament” care se concentrează pe îmbunătățirea abilităților de motricitate fină și grosieră, dar ajută și persoanele care se confruntă cu probleme la nivelul autocontrolului sau procesării senzoriale. Terapia ocupațională este adaptată nevoilor specifice ale individului. Înainte de a începe, terapeutul ocupațional examinează punctele forte ale subiectului, dar și sarcinile la care acesta întâmpină probleme. Terapeutul creează apoi un program individual de activități pentru ca persoana să progreseze cât mai mult. (Sarsak, 2019)

Activitățile din cadrul terapiei ocupaționale se axează în principal pe formarea și dezvoltarea deprinderilor specifice vieții cotidiene și autonomiei personale, a capacităților și aptitudinilor necesare muncii, dar și pe educarea și sporirea abilităților de joc și activități de agrement. (ibidem)

Terapeuții ocupaționali utilizează o abordare holistică în programele de intervenție. Ei țin cont de abilitățile și nevoile fizice, sociale, emoționale, senzoriale și cognitive ale copiilor cu deficiență. În cazul autismului, un terapeut ocupațional lucrează pentru a dezvolta abilități de scriere, abilități motrice fine și grosiere, abilități specifice vieții zilnice/cotidiene. Cu toate acestea, aspectul cel mai important este evaluarea și vizarea tulburărilor de procesare senzorială a copilului. Acest lucru este benefic pentru a elimina barierele în învățare și pentru a ajuta elevii să devină mai calmi și mai concentrați. (Laurie, 2015)

 În cadrul ședințelor de terapie ocupațională, se pot desfășura diverse activități menite să dezvolte motricitatea fină și grosieră, precum desenatul, scrisul, coloratul într-un șablon scobit, decupatul, îndoirea foilor de hârtie, jocuri cu plastilină sau cu lut, jocuri cu bile, împletitul, dansul, prinderea/aruncarea unei mingi, cățăratul, săriturile. Activitățile de viață de zi cu zi depind de abilitățile motorii brute, precum și de abilitățile motorii fine. Aceste abilități îi ajută pe copii să își îndeplinească sarcinile de zi cu zi, precum mâncatul, îmbrăcatul, dușurile etc. (Popovici, 2005)

Activitățile din sfera senzorio-motorie din cadrul terapiei ocupaționale se referă la exersarea și îmbunătățirea motricității fine și grosiere, prin diverse activități, precum: legarea șireturilor de la adidași, sărituri, mersul cu bicicleta, dar și la activități de integrare senzorială. Terapeutul trebuie să aibă în vedere nevoile proprii ale copilului și să îi alcătuiască un plan de intervenție individualizat și centrat pe problemele pe care acesta le întâmpină. (Case-Smith & Arbesman, 2008)

Printre cele mai folosite activități și metode de stimulare a sistemului proprioceptiv amintim următoarele: săriturile pe trambulină, urcarea unui munte de bolster și prăbușirea pe rogojini, jocuri de sărituri, patinaj cu role, mersul cu bicicleta, aruncarea și prinderea unei mingi grele (medicinală), activități de tragere și împingere, transportare sau mișcare de obiecte grele, imitarea mersului greoi al unor animale (crab, urs), purtarea unei pături sau veste cu greutăți, purtarea unor greutăți la gleznă sau la încheietură în timpul unor activități. Ele sunt utilizate pentru a îmbunătăți coordonarea motorie, pentru a crește conștientizarea corpului și pentru a ajuta la modularea nivelului excitației. (Bumin et al., 2015)

Simțul vestibular are receptorii localizați în urechea internă. Acesta oferă creierului informații importante referitoare la: poziția față de suprafața pământului, mișcările corpului în spațiu, echilibru. Stimularea și integrarea vestibulară este necesară întrucât ajută la dezvoltarea copilului, adică să-și mențină echilibrul și controlul corpului, să dezvolte motricitatea fină, motricitatea grosieră, motricitatea vizuală (ex. să urmărească un obiect în mișcare), îl ajută în desfășurarea activităților sportive (ex. mersul pe bicicletă), dar și în activitățile de îngrijire personală (ex. atunci când își lasă capul pe spate pentru a clăti șamponul din păr). (Zlate, 2006)

Activitățile precum jocul plastilina sau argilă, desenatul pe oglindă cu cremă de ras, pictatul degetelor, desenatul formelor cu ajutorul degetelor în nisip, spumă etc, masajul, jucăriile vibrante, găsirea obiectelor ascunse într-un sac plin cu orez sau fasole etc., pot fi folosite pentru a îmbunătăți conștientizarea tactilă a copilului. (Bumin et al., 2015)

Terapia ocupațională are implicații în și din mai multe arii și ajută copiii cu autism, dar și alte persoane cu deficiențe, să dobândească sau să redobândească anumite abilități necesare în desfășurarea activităților cotidiene, automie, precum:

• mâncatul (să-și pregătească singuri mâncarea, dar și mâncatul/mestecatul acesteia)
• spălatul (să-și facă duș/baie)
• îmbrăcatul (să-și aleagă corect hainele și să le poarte corect)
• igiena/îngrijirea personală – periatul dinților, pieptănarea părului etc.
• mersul la toaletă
• activități zilnice mai complexe precum gătitul, scrisul, curățenia etc. (ibidem)