1.      Logopedia

  • este „o disciplină pedagogică specială care se ocupă cu prevenirea şi corectarea defectelor de vorbire” (M. E. Hvatţev,1959);
  • este „ştiinţa despre fiziologia şi patologia procesului de înţelegere, de comunicare, despre prevenirea şi tratamentul pedagogico-corectiv al defectelor în domeniul înţelegerii comunicării” (M.Sovak, 1956).

2.      Limbajul

Limbajul constituie unul dintre cele mai complexe și ample fenomene psiho-sociale. El reprezintă actul fundamental de legitimare a omului şi de situare a sa pe scara evoluţiei şi progresului materiei vii, facându-l o ființă socială. Limbajul reprezintă funcţia de exprimare şi de comunicare a omului, care are o valoare identică pentru toţi indivizii din aceeaşi specie.

Limbajul se produce prin coordonarea unitară a unui complex de sisteme aferente şi eferente, fiind rezultatul activităţii organelor de coordonare, care recepţionează din exteriorul organismului o serie de semnale linguale, le descifrează conţinutul semantic şi, pe baza acestora, elaborează semnale verbale inteligibile.

Însuşirea limbajului este o activitate care presupune efort îndelungat din partea individului.

3.      Cauzele tulburărilor de limbaj

            Există mai multe cauze care pot duce la apariția unor tulburări de limbaj. Acestea pot fi împarțite în 3 mari categorii:

  • Cauze care acționează în timpul sarcinii (ex.: intoxicații și infecții, boli infecțioase ale gravidei, trauma psihice suferite de gravidă etc.)
  • Cauze care acționează în perioada nașterii (ex.: nașteri grele și lungi, asfixii, trauma fizice etc.)
  • Cauze care acționează după naștere (acestea se diferențiază în 4 subcategorii, și anume: cauze organice, cauze funcționale, cauze psiho-neurologice, cauze psiho-sociale)

4.      Tulburările de limbaj

            Cele mai multe tulburări se întâlnesc la copii de vârstă preşcolară, adică tocmai în perioada în care limbajul se formează şi se dezvoltă. În această perioadă, mecanismele motorii şi diferenţierea sunt insuficient dezvoltate. Adoptarea unor măsuri cu caracter terapeutic în faza de debut a tulburărilor de limbaj constituie un factor hotărâtor în reuşita tratamentului logopedic. La copii, automatismele psiho-lingvistice nefiind bine consolidate, pot fi înlăturate cu totul şi înlocuite cu deprinderi corecte de vorbire. Succesul terapeutic la această vârstă este asigurat şi de faptul că atunci sistemul nervos se caracterizează printr-o mare plasticitate, care permite o acomodare rapidă la situaţii noi. 

Tratamentul logopedic este îndreptat, în primul rând, în direcţia prevenirii tulburărilor de limbaj, pentru că a preveni este mai uşor decât a corecta, iar a educa este mai uşor decât a reeduca.

O clasificare mai complexă este cea oferită de Emil Verza (1994), aceasta fiind concepută în baza a mai multor criterii concomitent: anatomo-fiziologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic și psihologic. Pe scurt, clasificarea se rezumă la următoarele categorii de tulburări de limbaj:

  • Tulburările de articulație sau pronunție;
  • Tulburările de ritm și fluența vorbirii;
  • Tulburările de voce;
  • Tulburări ale limbajului scris-citit;
  • Tulburările polimorfe;
  • Tulburări de dezvoltare a limbajului;

 

Bibliografie
  1. BOȘCAIU, E. (1973), Prevenirea și corectarea tulburărilor de vorbire în grădinițele de copii, București: E.D.P.
  2. GUȚU, M. (1978), Cluj-Napoca: Editura U.B.B.
  3. ȘCHIOPU, URSULA, Verza, E. (1981), Psihologia vârstelor. București: E.D.P.
  4. VERZA, E. (1994), Tratat de logopedie – Volumul II. București: Editura Humanitas

 

Gherghișan Anca-Gabriela